Organizaţii ale societăţii civile americane au lansat o acţiune în justiţie împotriva preşedintelui Donald Trump şi a administraţiei sale, acuzându-i că au supus peste 1.000 de migranţi ilegali unor condiţii de detenţie 'inumane' în California, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Începând cu 8 iunie, numeroase persoane au fost închise în centre de detenţie federale 'încălcându-se drepturilor lor constituţionale', se arată în plângerea depusă de mai multe entităţi în numele deţinuţilor, între care organizaţia pentru apărarea drepturilor civile ACLU şi Prison Law Office, care oferă asistenţă gratuită deţinuţilor din California.
'Sunt închişi în celule în cea mai mare parte a zilei şi toată noaptea. Niciun membru al serviciilor de sănătate nu i-a examinat', se mai arată în document, care precizează că 'acestora li se oferă doar produse alimentare inadecvate şi, uneori, necomestibile cum ar fi lapte expirat sau sandwich-uri care conţin doar felii de pâine'.
Marţi, mai mulţi oficiali ai administraţiei americane - între care şi unul dintre şefii poliţiei de frontieră ICE - au fost chestionaţi într-o audiere în Congres după aplicarea în primăvară a politicii de 'toleranţă zero' faţă de imigraţia ilegală.
În plângere se afirmă că imigranţii ilegali din California au fost supuşi unor 'condiţii de detenţie riguroase care pot fi descrise în termeni rezonabili ca fiind punitive şi inumane'.
În plus faţă de Donald Trump, ministrul securităţii interne Kirstjen Nielsen, ministrul justiţiei Jeff Sessions, precum şi responsabili ai ICE şi alte organisme sunt, de asemenea, vizaţi de acţiuni în justiţie.
Acuzații grave pentru Donald Trump. Președintele american este acuzat de detenţie în condiții 'inumane'
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

27
Farul democrației se stinge sub conducerea lui Donald Trump - Nivelul libertăţii în Statele Unite a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată
27

22
Oamenii de știință puși pe jar: Un crater masiv ar putea dezvălui existența unei planete pierdute
22

1.240
Guvernul de la Oslo ordonă tuturor municipalităților să se pregătească pentru război: Situația de securitate din Europa este cea mai gravă de la Al Doilea Război Mondial
1.240

61
Ţările arabe şi islamice condamnă atacurile deliberate ale Iranului asupra vecinilor săi
61

2.840
Zece țări din UE se revoltă din cauza regulilor privind emisiile: România, prin Nicușor Dan, a semnat totul într-un document
2.840

42
Emmanuel Macron încercă să resusciteze proiectul noului avion de luptă european
42

41
Serbia umblă la rezerva de petrol - Interdicția de export a fost prelungită
41

2.315
Criza din Orientul Mijlociu - Prețurile globale ale petrolului și gazelor naturale au explodat după atacul asupra unor instalații cheie din Qatar
2.315

4.750
Conflictul din Iran intră într-o nouă fază - Administrația Trump pregătește trimiterea de întăriri militare
4.750

80
Ciprul doreşte să negocieze "statutul şi viitorul" bazelor Regatului Unit pe teritoriul său: vom avea o discuţie deschisă şi sinceră cu guvernul britanic
80

5.477
Premierul Sloveniei cere Comisie Europene să ancheteze ingerințe în alegeri: România și Ungaria sunt pe listă
5.477

4.181
Alertă la Washington: drone misterioase survolează baza unde locuiesc șefii diplomației și apărării ai SUA
4.181

3.248
Europa intră în alertă: prima țară taie prețul la carburanți cu 25 de cenți după criza din Iran
3.248














Comentează