Acţiunile Agroland Business System, societatea care operează cea mai extinsă reţea de magazine agricole din România, vor fi listate luni pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti şi vor fi tranzacţionate sub simbolul AG.
Potrivit unui anunţ al BVB, deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare de luni va fi dedicată listării acestor acţiuni.
Discursul de deschidere a şedinţei va fi susţinut de preşedintele BVB, Radu Hanga, urmat de directorul general şi acţionar majoritar al Agroland, Horia Cardos, şi directorul general adjunct al TradeVille, Ovidiu Dumitrescu.
Evenimentul va avea loc online, începând cu ora 10:00.
Compania a derulat în noiembrie 2020 un plasament privat prin care a atras 7,9 milioane lei de la investitori. În cadrul plasamentului privat au fost scoase spre vânzare 1,7 milioane de acţiuni, iar investitorii au plasat ordine de subscriere pentru 8,5 milioane de acţiuni, în valoare cumulată de 38,5 milioane lei, ceea ce a depăşit de aproape cinci ori oferta.
Deşi iniţial fusese programat pentru perioada 18 noiembrie - 2 decembrie 2020, plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi. Cele 1,7 milioane de acţiuni au fost alocate pro-rata către 137 de investitori, dintre care trei investitori instituţionali şi 134 de investitori de retail. Astfel, investitorii care au participat în cadrul plasamentului deţin cumulat 15% din acţiunile Agroland.
În urma plasamentului privat, Agroland a obţinut o capitalizare anticipată de 52,9 milioane de lei (10,8 milioane de euro).
TradeVille a intermediat plasamentul privat şi, totodată, listarea societăţii pe piaţa AeRO, în calitate de Consultant Autorizat. TradeVille va continua să asiste Agroland în următoarele 12 luni, ulterior listării, pentru îndeplinirea cerinţelor de raportare şi informare a investitorilor.
Acţiunile Agroland se listează luni pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

6
Microsoft lansează Copilot Health
6

12
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
12

17
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
17

2.920
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
2.920

39
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
39

52
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
52

46
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
46

17
Intrarea strategică a Energean în Angola, prin achiziționarea participației Chevron în două blocuri offshore
17

44
Prețurile petrolului cresc din nou, în ciuda eliberării unei părți din rezervele strategice
44

30
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
30

30
Cum va aborda UE deficitul de 16 miliarde de metri cubi de GNL din acest an dacă Qatarul continuă să oprească producția
30

3.973
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
3.973

1.696
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.696

















Comentează