Poliţia germană a percheziţionat marţi circa zece apartamente în cadrul unei operaţiuni împotriva unor presupuşi extremişti de dreapta care au format aşa-numitul grup "Cercul Arian al Germaniei", au anunţat procurori şi poliţia, informează dpa potrivit Agerpres.
Apartamentele vizate se află în landurile de nord Schleswig-Holstein şi Saxonia de Jos, precum şi în landul central Hessa.
Cei 12 suspecţi - cu vârste cuprinse între 19 şi 57 de ani - au înfiinţat grupul împreună cu alţii în oraşul Bad Segeberg din nordul Germaniei, în iulie 2019, potrivit biroului procurorului din Flensburg şi poliţiei landului Schleswig-Holstein.
Potrivit acestora, scopul grupului era de a declanşa violenţe cu caracter xenofob împotriva oamenilor şi proprietăţilor, precum şi delicte cu utilizare de arme. Însă nu există indicii cum că aceştia chiar ar fi planificat atacuri.
În timpul percheziţiilor, a fost confiscat un număr mare de dispozitive de stocare, precum şi droguri şi obiecte care intră sub incidenţa legii germane privind armele, a informat biroul procurorului din Flensburg.
Raidurile au continuat şi marţi dimineaţa. Anchetatorii sperau să găsească probe în susţinerea acuzaţiilor privind înfiinţarea unui grup infracţional şi care să facă lumină cu privire la rolul diferiţilor suspecţi.
Unii dintre aceştia au atras deja atenţia poliţiei în trecut din cauza încălcărilor privind regimul de arme şi a atacurilor xenofobe.
Acțiune a poliției germane - Percheziții la locuințele unor extremiști de dreapta
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

58
SUA declară că au distrus capacitatea de lansare a rachetelor iraniene: Cum de Iranul încă mai trage?
58

3
Malaezia denunță acordul comercial cu SUA: Este "nul şi nevalabil"
3

20
Israelul continuă bombardarea Beirutului/ Noi ordine de evacuare în sudul Libanului
20

1.913
Propunerea lui Zelenski pentru SUA: Ar putea schimba radical funcționarea apărării anitiaeriene
1.913

30
Ucraina a primit un set complet de criterii de aderare din partea Uniunii Europene
30

75
Un general american este acuzat că a uitat hărți secrete într-un tren din Ucraina și că a băut până a căzut
75

36
Fost consilier de la Pentagon, implicat în scurgeri de informații
36

58
Consumul de alcool, interzis în restaurantele și cluburile de noapte din Damasc
58

63
Şase ucraineni şi un american, arestaţi în India pentru că au antrenat rebeli în Myanmar
63

65
"Epurare etnică" în Cisiordania - Un rapot ONU dezvăluie câți palestinieni au fost strămutăți în ultimul an: O "amploare fără precedent"
65

5.037
Țările care au început să facă economie de combustibil: miercurea devine zi liberă, circulație alternativă sau muncă de acasă
5.037

123
Alegeri în Slovenia - Campania electoral zdruncinată de publicarea unor înregistrări clandestine
123

4.609
VIDEO Atac armat în Germania: doi morți lângă aeroportul din Frankfurt
4.609
















Comentează