Cel puţin 15 oameni au murit şi 27 au fost răniţi sâmbătă, după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat în provincia Fars, din sudul Iranului, informează EFE, conform Agerpres.
Şeful Departamentului de Urgenţă din Fars, Masud Abed, a anunţat decesul a 15 persoane şi a declarat că 27 de răniţi au fost transportaţi la diverse spitale, potrivit agenţiei de ştiri IRNA.
Oficialul iranian a indicat că accidentul a fost raportat la ora 11:05, ora locală (7:30 GMT) pe autostrada dintre oraşele Firuzabad şi Kavar, ambele situate în provincia Fars.
Autorităţile încă nu cunosc cauza răsturnării autobuzului.
Accidentele rutiere sunt foarte frecvente în Iran, unde rata mortalităţii rutiere este una dintre cele mai mari din lume, cu o medie de 20.000 de decese pe an.
Multe dintre accidente se produc din cauza condiţiilor proaste ale drumurilor, întreţinerii deficitare a vehiculelor şi nerespectării regulilor de circulaţie de către şoferi.


































Comentează