Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (8 ATP, favorit nr. 8) a anunţat că se retrage de la turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, unde se calificase în faza optimilor de finală, au informat duminică organizatorii, potrivit AFP.
Roger Federer urma să joace luni împotriva italianului Matteo Berrettini (9 ATP, cap de serie nr. 9).
''După ce m-am consultat cu echipa mea, am decis astăzi că trebuie să mă retrag din turneul de la Roland . După două operaţii la genunchi şi peste un an de refacere este important să-mi ascult corpul şi să nu revin prea repede în competiţie. Sunt încântat că am câştigat trei jocuri. Nu există un sentiment mai bun decât să te întorci pe teren'', a spus elveţianul, citat de organizatori.
De altfel, Federer afirma încă de sâmbătă seara că se gândeşte dacă va mai juca în optimi.
''Nu ştiu dacă voi juca meciul din optimi'' de la Roland Garros, spunea Federer după partida foarte solicitantă, de aproape patru ore, cu germanul Dominik Koepfer (59 ATP) din turul al treilea.
Federer s-a impus greu, în patru seturi, 7-6 (7/5), 6-7 (3/7), 7-6 (7/4), 7-5, şi urma să de piept cu Berrettini.
''Trebuie să decid dacă voi continua sau nu. Voi vedea în ziua următoare dacă există vreun risc în cazul în care voi forţa sau poate odihna îmi va prinde bine. La fiecare joc trebuie să reevaluez situaţia şi să văd a doua zi în ce stare mă trezesc şi cum îmi este genunchiul'', afirma elveţianul, referindu-se şi la turneul pe iarbă de la Halle care va debuta pe 14 iunie.
Operat de două ori la genunchiul drept în 2020, Federer (39 ani), cu 20 de titluri de Grand Slam, a revenit în circuit în martie, la turneul de la Doha, după o absenţă de un an.
Federer şi-a anunţat priorităţile pentru 2021, turneul său de suflet de la Wimbledon şi Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), medalia de aur la simplu fiind singura care îi lipseşte din palmaresul său prestigios.
Accidentare la Roland Garros: Roger Federer anunţă că se retrage, deşi era calificat în optimi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

16
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
16

27
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
27

58
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
58

65
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
65

67
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
67

30
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
30

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

85
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
85

126
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
126

40
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
40

67
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
67

94
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
94

287
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
287
















Comentează