Patru persoane, printre care un copil, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN 17B, între localităţile Borca şi Poiana Teiului, conform Agerpres.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din Borca, conducea un autoturism din direcţia Borca - Poiana Teiului, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din Borca, ce circula din sensul opus. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto şi a două pasagere, de 14, respectiv 46 ani, din cele două autoturisme", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident rutier în Neamț: Patru persoane, printre care un copil, au fost rănite în urma unui accident rutier
București
1°C
Articole Similare

886
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
886

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.085
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.085

4.066
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.066

5.533
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.533

1.896
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.896

3.759
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.759

2.429
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.429

2.501
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.501

3.061
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.061

2.261
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.261

216
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
216

1.918
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.918














Comentează