Patru persoane, între care şi o minoră de 10 ani, au fost rănite sâmbătă seara, pe DN 13 Braşov - Sighişoara, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre şoferi având o alcoolemie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan, informează Agerpres.
"Sâmbătă seara, în jurul orelor 20,00 un bărbat de 24 de ani care conducea un auto (înmatriculat în Bulgaria) pe DN 13, dinspre Rupea spre Braşov, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a intrat în derapaj, s-a răsucit şi a pătruns pe sensul opus unde a intrat în coliziune cu un auto condus de un bărbat de 54 de ani din judeţul Mureş. În urma impactului au rezultat patru victime care au fost transportate la spital. Conducătorii auto au fost testaţi alcooltest, rezultatul fiind de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru un şofer şi negativ pentru celălalt şofer. În cauză s-a întocmit dosar penal", potrivit sursei citate.
Între cei patru răniţi se află o fetiţă de 10 ani cu escoriaţii la gât şi traumatism toraco-abdominal din cauza centurii de siguranţă, mama copilului în vârstă de 39 de ani cu traumatism de membru superior drept - suspiciune de fractură şi traumatism membru inferior stâng, un bărbat de 45 de ani, care a suferit un traumatism toracic stâng, şi un bărbat de 25 de ani, cu politraumatisme.
La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
Circulaţia pe DN13 nu a fost oprită, conform IPJ.
Accident pe DN 13 Braşov - Sighişoara - Patru persoane, între care şi o minoră de 10 ani, au fost rănite
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.840
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
1.840

1.285
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.285

1.501
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.501

50
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
50

2.793
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.793

1.601
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.601

3.045
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.045

132
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
132

1.466
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.466

2.085
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.085

45
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
45

108
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
108

3.257
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.257

















Comentează