Un bărbat de 60 de ani din Sibiu a decedat şi altul în vârstă de 27 de ani din judeţul Argeş a fost rănit, joi dimineaţa, în urma unui accident rutier produs pe Valea Oltului, la Tuţuleşti, comuna Racoviţa, au anunţat autorităţile din Vâlcea.
Reprezentanţii Poliţei Vâlcea au precizat că au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, victimele fiind şoferii celor două autovehicule care s-au ciocnit frontal.
"Din primele informaţii, se pare că ar fi vorba de o coliziune între un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani din judeţul Sibiu şi o autoutilitară condusă de un alt bărbat de 27 de ani din judeţul Argeş, pe DN 7, în localitatea Racoviţa. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului şi rănirea conducătorului autoutilitarei, care ulterior a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Georgiana Stancu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind scos din maşină în stare de inconştienţă de către echipajul de descarcerare.
"La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din partea ISU Vâlcea, forţe şi mijloace aparţinând IPJ Vâlcea, SAJ Vâlcea şi SDN Vâlcea. Persoana încarcerată a fost extrasă de către echipajele ISU în urma operaţiunilor de descarcerare şi predată echipajelor medicale în stare de inconştienţă. Manevrele de resuscitare executate şoferului autoturismului la locul evenimentului au fost fără succes, fiind declarat decesul acestuia. Şoferul autoutilitarei a fost transportat la CPU Brezoi de către echipajul SMURD", au declarat reprezentanţii ISU Vâlcea.
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, însă traficul în zonă se desfăşoară în condiţii normale.
Accident mortal pe Valea Oltului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

717
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
717

1.107
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.107

549
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
549

812
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
812

1.039
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.039

478
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
478

1.481
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.481

927
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
927

2.862
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.862

1.765
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.765

1.325
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
1.325

6.344
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.344

2.228
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.228















Comentează