Două persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un microbuz în care se aflau şase persoane şi o căruţă, pe DN 15, în afara localităţii Mănoaia.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 58 ani, din Săvineşti, se deplasa cu o autoutilitara pe DN 15, ar fi intrat în coliziune un atelaj hipo condus de un bărbat, în vârstă de 37 ani, din Mărgineni, ce circula în faţa sa. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo şi a unei persoane în vârstă de 22 ani, pasager în acelaşi atelaj", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Potrivit ISU Neamţ, la faţa locului au intervenit o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi una de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
"În accidentul rutier au fost implicate un microbuz în care se aflau şase persoane şi un atelaj hipo în care se aflau două persoane", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.
Atelajul hipo nu era semnalizat iar conducătorul avea o alcoolemie de 0,43 în aerul expirat, precizează IPJ Neamţ.
Poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Accident în județul Neamț: Două persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un microbuz în care se aflau şase persoane şi o căruţă
București
3°C
Articole Similare

204
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
204

57
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
57

1.028
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.028

3.941
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.941

5.380
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.380

1.847
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.847

3.727
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.727

2.389
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.389

2.438
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.438

2.940
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.940

2.244
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.244

206
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
206

1.911
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.911
















Comentează