Accident devastator în Columbia: cel puțin 16 liceeni și-au pierdut viața

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 15-12-2025 12:04

Actualizat: 15-12-2025 12:24

Article thumbnail

Sursă foto: Alejandro Bernal / Alamy / Profimedia

Un accident de autocar a făcut duminică cel puţin 17 victime în nord-vestul Columbiei, între care 16 liceeni, care se întorceau dintr-o excursie organizată pentru a sărbători obţinerea diplomei de absolvire, informează luni AFP.

Elevii, din municipalitatea Bello, învecinată cu metropola Medellín, se întorceau de la o plajă de pe coasta caraibiană a ţării, potrivit Agerpres.

Dimineaţa, autocarul în care se aflau a căzut circa 40 de metri într-o râpă dintr-un motiv încă nedeterminat, a declarat presei guvernatorul departamentului Antioquia, Andres Julian Rendon.

"Dormeam şi, dintr-odată, am auzit ţipete şi de acolo nu-mi mai amintesc nimic", a mărturisit un supravieţuitor într-o înregistrare video postată de guvernator pe Instagram.

Şoferul vehiculului şi 16 liceeni cu vârste între 16 şi 18 ani au murit, a declarat un responsabil al municipalităţii Bello.

Douăzeci şi doi de răniţi, dintre care trei în stare gravă, au fost transportaţi la spital, potrivit lui Rendon.

Imagini difuzate de mass-media locale arată autocarul distrus în râpă şi salvatori acordând îngrijiri unor persoane transportate pe tărgi.

Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, a transmis condoleanţe familiilor victimelor.

O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru AFP că gherila ELN opera în zona accidentului, ceea ce a obligat pompierii şi protecţia civilă să ia măsuri de securitate speciale pentru a desfăşura operaţiunile de salvare.

În 2024, Columbia a înregistrat în medie 22 de decese pe zi pe şosele, potrivit autorităţilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri