Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Florin Turnagiu, a fost implicat, vineri, într-un accident în parcarea unui supermarket, în timp ce se afla la volanul unei maşini, fiind rănită o femeie care circula pe un scuter.
"O femeie de 62 de ani, din Arad, în timp ce se deplasa cu un scuter electric în parcarea unui supermarket de pe Calea Timişorii din municipiu, a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul din faţă, care frânase pentru a intra într-un loc de parcare, condus de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Timiş. În urma impactului, femeia a fost transportată la spital, în vederea efectuării de investigaţii medicale, fiind rănită uşor, la prima vedere. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre cei implicaţi nu consumase alcool", a transmis IPJ Arad, potrivit Agerpres.
Instituţia a precizat că şoferul este împuternicit pe funcţia de adjunct al inspectorului-şef din cadrul IPJ Arad.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost informat cu privire la accident, iar cercetările continuă.
Accident bizar în parcarea unui supermarket: O femeie pe scuter a lovit mașina unui șef din Poliție
București
6°C
Articole Similare

8
Salvamont: zeci de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 17 au ajuns la spital
8

1.026
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
1.026

1.034
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență
1.034

1.103
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.103

3.207
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
3.207

3.163
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
3.163

3.748
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
3.748

1.121
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.121

1.440
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.440

6.171
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
6.171

1.329
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.329

2.148
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
2.148

86
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
86















Comentează