Fostul preşedinte al Israelului Yitzhak Navon a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat sâmbătă familia sa, informează AFP.
Într-un comunicat se menţionează că el a decedat vineri în casa sa din Ierusalim.
Al cincilea preşedintele al Israelului (1978-1993), Navon, om de stat, diplomat şi scriitor, s-a născut în 1921 la Ierusalim.
Născut într-o familie sefardă, cu tatăl exilat din Spania şi venit la Ierusalim din Turcia şi mama originară din Maroc, Navon a asumat mai multe posturi diplomatice după crearea Israelului în 1948.
El a condus departamentul culturii din cadrul Ministerului Educaţiei între 1968 şi 1978 şi a fost ales apoi în parlament (Knesset) pe lista partidului laburist.
Preşedintele israelian Reuven Rivlin a adus un omagiu lui Navon, calificându-l "un bărbat nobil venit din popor şi pe care poporul l-a iubit şi apreciat".
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi-a exprimat "durerea" după decesul fostului preşedinte, declarându-se "impresionat de profunzimea educaţiei sale şi deschiderea faţă de oameni", adaugă France Presse.AGERPRES
A murit Yitzhak Navon, fost președinte al Israelului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

83
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
83

136
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
136

77
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
77

357
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
357

37
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
37

659
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
659

51
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
51

1.152
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.152

665
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
665

1.794
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.794

1.177
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.177

1.973
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.973

2.546
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.546















Comentează