A murit cineastul israelian Mohammed Bakri, un susţinător al cauzei palestiniene

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-12-2025 18:09

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Actorul şi regizorul Mohammed Bakri, un susţinător al cauzei palestiniene, cunoscut pentru documentarul său "Jenin, Jenin", a încetat din viaţă miercuri într-un spital din Israel, potrivit unui purtător de cuvânt al unităţii sanitare, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Mohammed Bakri a murit miercuri la Centrul Medical Galileea" din Nahariia, în nordul Israelului, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al spitalului, Gal Zaid.

Bakri a murit din cauza unor probleme cardiace şi pulmonare, potrivit familiei sale.

Născut în Galileea în 1953 într-o familie musulmană, Mohammed Bakri avea cetăţenie israeliană. Angajamentul său faţă de cauza palestiniană a condus la confruntări frecvente cu autorităţile israeliene.

Actor de teatru şi de cinema, el a jucat în filme israeliene de top, dar a lucrat şi cu regizori străini celebri, precum Costa-Gavras sau Paolo şi Vittorio Taviani, şi a apărut în al treilea sezon al popularului serial francez "Le Bureau des légendes".

Rolul său de deţinut palestinian într-o închisoare israeliană, în filmul "Beyond the Walls" (Uri Barabash, 1984) i-a adus aprecierea criticilor în Israel şi în întreaga lume.

Însă, Mohammed Bakri şi-a câştigat renumele la nivel internaţional cu documentarul "Jenin, Jenin", lansat în 2002, care denunţa presupusele crime de război comise de armata israeliană în tabăra de refugiaţi din Jenin în timpul celei de-a doua Intifade.

Atacat în justiţie în Israel, filmul său a fost interzis în 2022, Curtea Supremă israeliană considerându-l "defăimător".

Pelicula, care a câştigat numeroase premii la nivel internaţional, a fost proiectat în cinematografe din tot Israelul.

De asemenea, el a regizat mai multe documentare despre situaţia palestinienilor din Israel.

Mohammed Bakri a fost tatăl a şase copii, dintre care trei sunt actori, printre ei numărându-se Saleh Bakri, care a cunoscut la rândul său o carieră strălucită în actorie. Tatăl şi fiul au figurat de mai multe ori împreună pe afişe de film.

Postul de radio arabo-israelian A-Shams a publicat un omagiu pe reţelele sociale, descriindu-l pe Bakri drept o "voce liberă".

"Încă de la debutul său în teatru, arta nu a fost doar o distracţie pentru Mohammed Bakri, ci un instrument de creştere a gradului de conştientizare şi de confruntare", a declarat postul de radio.

"Documentarul său 'Jenin, Jenin' a marcat un punct de cotitură care a zdruncinat puterea israeliană şi a declanşat o dezbatere care a ajuns până la Knesset (Parlamentul israelian, n.r.) şi în tribunale", se precizează în text.

"Moştenirea lăsată de Mohamed Bakri va rămâne prezentă, amintindu-ne că arta poate fi un act de rezistenţă", conchide omagiul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri