Cunoscuta cântăreaţă de muzică populară Ionela Prodan a murit la 16 aprilie 2018, la Spitalul de Urgenţă Elias.
Ionela Prodan s-a născut la 6 octombrie 1947, la Dăbuleni.
A absolvit Liceul Teoretic 'Constantin Brâncuşi' din Dăbuleni. A urmat apoi facultăţile de Filosofie şi de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova, potrivit paginii sale de facebook.
Artista a avut numeroase colaborări artistice cu artişti ai muzicii populare româneşti, între care s-a remarcat cea cu Ion Dolănescu.
Dintre albumele lansate de artistă amintim: 'Neica cin te-a supărat', 'Să tot petreci, la masa noastră' (1977), 'Satule, Mi-e Dor De Tine!' (1980), 'Inima-mi Arde De Dor' (1982), 'Astă seară-i seară mare' (1999), 'Voinea-l meu, voinicule' (2000), 'Ce e inima de mamă' (2010), 'Asta-i viaţa, n-ai ce-i face' (2012), potrivit www.bestmusic.ro.
A cântat în spectacole organizate pentru românii stabiliţi în SUA, Canada, Australia, Israel. În ţară, Ionela Prodan a participat la numeroase festivaluri de muzică populară, dar şi la diverse acţiuni cu caracter popular etc.
La 19 februarie 2004, un spectacol aniversar dedicat cântăreţei, intitulat 'O viaţa de cântec', a fost organizat la Sala Palatului de Ministerul Culturii şi Cultelor, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Casa de Discuri Electrecord. Printre invitaţi s-au aflat Florin Piersic, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Liviu Vasilică, Angela Moldovan, Tiberiu Ceia, Ştefania Rareş, Elena Merişoreanu, Gheorghe Turda şi Aneta Stan.
A fost membră a Partidului Social Democrat. În 2012, Ionela Prodan a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD într-un colegiu din diaspora. În 2016, a candidat la alegerile parlamentare pe listele PSD Covasna, pentru un loc în Senat.
A fost numită reprezentant special pentru Românii de Pretutindeni şi coordonator al programului 'Cunoaşte România prin cultura sa tradiţională', iniţiat şi derulat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În 2002, i-a fost conferită Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, 'pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală'. În 2004, a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.
Ionela Prodan a avut două fiice: Anamaria, cunoscuta impresară de fotbal, şi Anca.
A murit cântăreaţa de muzică populară Ionela Prodan
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

9
Dr. Emanuel Petac, despre starea patrimoniului de la Muzeul ''Enescu": Documentele nu prezentau urme de deteriorare
9

15
Elevii din şcolile care nu organizează simularea Evaluării naţionale ar putea da examenele ulterior
15

26
Piesa României la Eurovision, criticată pentru că „prezintă într-o lumină favorabilă” strangularea sexuală. Activiştii solicită descalificarea piesei „Choke Me” a Alexandrei Căpitănescu, pe motiv că versurile sunt „periculoase” şi „iresponsabile”
26

11
Beach, Please! anunță un nou nume mare: Tyla vine pentru prima dată pe o scenă din România
11

34
Sfatul unui expert în călătorii. Ce glume și afirmații nu trebuie făcute la controlul pașapoartelor
34

18
Topul filantropilor americani - Cât au donat miliardarii, ce nume lipsesc de pe listă
18

23
Casa Memorială Dinu Lipatti, transformată într-un centru cultural deschis comunităţii - Pe malul Lacului Străuleşti va începe proiectul „Promenada Verde", un spaţiu verde pentru relaxare, plimbări şi recreere
23

20
Un francez a fost înșelat cu 350.000 de euro de falsă reclamă cu actorul Jean Reno
20

41
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
41

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

95
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
95

1.320
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.320

7.452
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
7.452
















Comentează