Campania pentru alegerile legislative anticipate din 21 iulie în Ucraina a început vineri, noul preşedinte Volodimir Zelenski încercând să obţină majoritatea necesară pentru a pune în aplicare reformele promise, informează AFP potrivit Agerpres.
Noul preşedinte ucrainean (41 de ani) a anunţat în discursul rostit la învestirea sa în funcţie, luni, dizolvarea Radei Supreme (parlamentul unicameral) şi a semnat un decret în acest sens a doua zi, fără să mai aştepte alegerile la termen în octombrie.
Volodimir Zelenski vrea să capitalizeze victoria sa zdrobitoare la prezidenţiale (73%) pentru a-şi instala deputaţii partidului său 'Servitor al poporului' - pentru moment, aproape inexistent - într-un parlament până acum foarte ostil acestuia, întrucât a bulversat puternic clasa politică.
Fără sprijin parlamentar, noul preşedinte nu poate nici să adopte legi, nici să facă numiri în guvern, în timp ce el a promis o primenire majoră a sistemului politic, în contextul în care ţara se confruntă cu un război cu separatiştii proruşi şi cu dificultăţi economice severe.
Partidul lui Volodimir Zelenski este creditat până acum cu circa 40% din intenţiile de vot, potrivit ultimelor sondaje.
Partidul prorus 'Platforma de opoziţie' este creditat cu 10% din voturi, plasându-se pe locul doi, în timp ce partidul fostului preşedinte Petro Poroşenko (BPP) şi cel al fostului premier Iulia Timoşenko - Batkivşina (Patria) - ar depăşi doar pragul de 5% necesar pentru a reveni în parlament.
Debutul campaniei este marcat de sosirea unui nou actor în politica ucraineană, odată cu crearea unui nou partid de către starul rock din Ucraina, Sviatoslav Vakarciuk, liderul grupului Okean Elzî.
La puţin peste o săptămână de la crearea sa oficială, formaţiunea 'Golos' al lui Vakarciuk este creditată cu 5% din intenţiile de vot şi popularitatea sa creşte rapid.
Jumătate dintre deputaţi, adică 225, sunt aleşi prin sistem proporţional, cealaltă parte în scrutinuri locale într-un tur. Numai listele care au obţinut mai mult de 5% din votul proporţional pot obţine locuri în Rada Supremă.
A început campania pentru alegerile anticipate din Ucraina - Volodimir Zelenski încearcă să-și construiască o majoritate
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Vânătoarea de oameni din Sarajevo din anii '90 - Turiști străini, inclusiv o româncă, ar fi plătit să ucidă civili: „Ziua trăgeau în civili, noaptea petreceau”
19

641
VIDEO Zelenski, ironie acidă la adresa lui Viktor Orban: "Este mai preocupat de cum să-și mărească burta decât armata" / Reacția liderului maghiar
641

2.308
Cazurile de cancer explodează în Uniunea Europeană: Cel puțin una dintre cauze este controversată
2.308

13
VIDEO Circa 200.000 de manifestanţi protestează împotriva autorităţilor iraniene la Munchen (poliţia germană)
13

1.624
Von der Leyen, apel ferm la München: UE să renunţe la unanimitate și să fie capabilă să se apere singură
1.624

1.709
VIDEO Marco Rubio pune sub semnul întrebării intențiile Rusiei privind sfârșitul războiului
1.709

58
Marea Britanie va desfăşura „în acest an” un grup aeronaval în Atlanticul de Nord şi în Extremul Nord
58

47
Maia Sandu, dialog la nivel înalt la München: întrevederi cu Marco Rubio și Mark Rutte
47

3.437
VIDEO Cancerlarul Germaniei s-a dezlănțuit la adresa lui Donald Trump: SUA și-au atins limitele puterii
3.437

1.653
VIDEO Marco Rubio liniștește Europa: Vom fi întotdeauna un copil al Europei, nu renunțăm la relația transatlantică
1.653

3.009
China, cheia pentru oprirea războiului din Ucraina - Ambasadorul SUA la NATO: Un telefon
3.009

105
Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs sâmbătă în apropierea coastelor Vanuatu, conform Serviciului Geologic al Statelor Unite
105

2.695
Marco Rubio la Munchen: America și Europa trebuie să remodeleze împreună ordinea globală, dar Europa trebuie să se apere singură
2.695

















Comentează