Preşedintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat marţi, pentru Agerpres, că lista cu candidaţi pentru alegerile parlamentare a fost validată de conducerea centrală a partidului. "La Senat, pe primul loc se află Bogdan Matei şi pe locul 2, Laurenţiu Coca, iar la Camera Deputaţilor primul loc revine domnului Vasile Cocoş, pe locul 2 se află Daniela Oteşanu, pe locul 3 - Ovidiu Popa iar pe locul IV - Eugen Neaţă. Avem o echipă nouă de profesionişti care sunt convins că vor reprezenta acest judeţ cu cinste în Parlamentul României", a declarat Rădulescu. Judeţul Vâlcea va fi reprezentat, în urma alegerilor din 11 decembrie, în Parlament, de 2 senatori şi 6 deputaţi.
A fost validată lista de candidaţi a social-democraţilor de Vâlcea pentru alegerile parlamentare
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Tudorel Toader desființează Codul penal după crima din Cenei: 'Aici este problema. Politica penală nu se face de pe o zi pe alta, pompieristic' / Ce spune despre răspunderea penală a minorilor
3

2.077
Liderul senatorilor PNL sare în apărarea lui Ilie Bolojan: 'Nu văd nici un motiv rezonabil pentru care să plece' / Acuzații de 'dublu limbaj' la adresa PSD
2.077

78
Șeful Senatului: Nu avem voie să lăsăm loc răului să crească, să facem loc minciunii
78

138
Kelemen Hunor: Politicienii să spună 'stop' când apare ura pe stradă, pe reţelele sociale şi în viaţa publică
138

139
Grupul parlamentar PACE - Întâi România cere eliminarea impozitului pe locuința de familie
139

4.197
Administrația prezidențială confirmă întâlnirea: Ce au discutat Nicușor Dan și Ilie Bolojan
4.197

113
Grupul PACE - Întâi România: Proprietarii, scutiţi de plata impozitului pentru locuinţa principală (proiect)
113

78
Silviu Vexler acuză linşaj antisemit public chiar în Parlamentul României / Ce prevede legea împotriva extremismului
78

4.711
România demarează o investiție uriașă în Portul Constanța: Devine unul dintre punctele cruciale ale Europei de Est
4.711

13.340
SURSE Nicușor Dan devine jucător și a bătut cu pumnul în masă, la discuțiile cu Ilie Bolojan: Impune o condiție pentru a promulga Legea bugetului
13.340

6.743
SURSE Tensiuni majore în coaliție: PSD se teme de o schemă ca la alba-neagra din partea lui Bolojan
6.743

4.095
Victor Ponta a răbufnit: 'De ce politruci sicofanți precum Miruță sau Buzoianu ajung în funcții pentru care nu au nicio pregătire?'
4.095

39
Nicușor Dan: Memoria Holocaustului este o datorie de conștiință și un scut împotriva extremismului
39

















Comentează