A apărut primul caz de pestă porcină în județul Buzău

Autor: George Traicu

Publicat: 26-11-2018

Actualizat: 26-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primul caz de pestă porcină africană la mistreț a fost confirmat, luni, în județul Buzău, în urma analizelor de laborator. Animalul a fost găsit de un localnic la o distanță de aproximativ un kilometru de un alt focar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Buzău, a fost confirmat primul caz de pestă porcină africană la mistreț, în zona Beceni.

“Animalul a fost găsit în putrefacție la aproximativ un kilometru de focarul de la Mărgăriți. A fost trimis la analiză os lung, iar IDSA a confirmat pesta porcină africană”, arată Prefectura Buzău.

Mistrețul a fost găsit de un bărbat din zonă, care a alertat autoritățile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri