Consiliul Județean Neamț a finalizat implementarea proiectului „Microbuze electrice pentru elevi la nivelul județului Neamț”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În cadrul unui eveniment organizat miercuri, 18 martie 2026, la Sala Polivalentă din Piatra-Neamț, au fost predate 23 de microbuze electrice către primăriile beneficiare.
Vehiculele vor fi utilizate exclusiv pentru transportul elevilor către unitățile de învățământ și vor deservi următoarele comune: Bârgăuani, Hangu, Pângărați, Petricani, Pipirig, Girov, Cândești, Crăcăoani, Gârcina, Mărgineni, Oniceni, Răucești, Urecheni, Păstrăveni, Poienari, Războieni, Stănița, Tămășeni, Văleni, Borca, Săbăoani, Ion Creangă și Țibucani.
Noile microbuze sunt ecologice și eficiente energetic, contribuind la reducerea emisiilor poluante, precum și la creșterea siguranței și confortului elevilor. Acestea au o capacitate de 17 locuri, plus locul șoferului, și sunt adaptate inclusiv pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Cele 23 de unități administrativ- teritoriale beneficiare ale acestui proiect au fost alese pe criterii clare, între care distanța pe care o au de parcurs elevii până la unitățile de învățământ și existența stațiilor de încărcare.
Valoarea totală a proiectului este de 36.712.974,60 lei, din care 30.172.560,00 lei reprezintă finanțare eligibilă din PNRR, 5.732.786,40 lei TVA eligibil, iar 807.628,20 lei cheltuieli neeligibile, acoperite din bugetul județului. Proiectul a fost implementat în perioada 12 septembrie 2023 – 31 martie 2026.

La eveniment a participat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, care a înmânat cheile microbuzelor primarilor celor 23 de comune beneficiare.
„Astăzi am reușit să predăm 23 de microbuze electrice. Mă bucur că toți primarii au fost prezenți la acest eveniment. În cel mai scurt timp, elevii din aceste comune vor beneficia de un transport modern. Vorbim despre microbuze electrice, dotate inclusiv pentru transportul persoanelor cu dizabilități, special construite pentru pasageri.
A fost o procedură complexă, cu etape dificile și contestații, însă toate au fost depășite cu succes. Mulțumesc echipei de implementare și primarilor pentru implicare, în special pentru asigurarea infrastructurii de încărcare.
Ne propunem ca, în perioada următoare, să finalizăm și achiziția a încă 26 de microbuze electrice, prin Fondul de Mediu, pentru a acoperi necesarul la nivelul întregului județ”, a declarat Președintele Daniel-Vasilică Harpa.
Prin implementarea acestui proiect, Consiliul Județean Neamț își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale și promovarea mobilității sustenabile, în beneficiul elevilor și al comunităților locale.




























Comentează