Un mare juriu din SUA a inculpat 19 persoane, printre care 15 membri ai forţelor de securitate turce, în legătură cu incidentele violente petrecute între protestatari şi personalul de securitate al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în timpul vizitei acestuia la Washington, în luna mai, au comunicat procurorii americani, potrivit Reuters, notează agerpres.ro.
Unsprezece persoane au fost rănite în ceea ce şeful poliţiei din Washington a descris ca 'un atac brutal' împotriva protestarilor paşnici în faţa reşedinţei ambasadorului Turciei, în timpul vizitei lui Erdogan în SUA.
Incidentul, petrecut după întrevederea lui Erdogan cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă, a tensionat suplimentar relaţiile turco-americane.
'Toţi cei 19 inculpaţi au fost acuzaţi de conspiraţie pentru comiterea unei infracţiuni de violenţă, cu circumstanţe agravante', menţionează comunicatul. Pedeapsa maximă pentru acest cap de acuzare este de 15 ani de detenţie, dar sentinţa finală poate fi mai mare din cauza circumstanţelor agravante, arată procurorii.
Împotriva unor din inculpaţi au fost formulate capete de acuzare adiţionale.
Doar doi din cei 19 inculpaţi sunt în arest, urmând să compară în faţa justiţiei la 7 septembrie, adaugă comunicatul procuraturii.
Ambasada Turciei i-a considerat responsabili pentru violenţele produse pe demonstranţii având legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), plasat de Ankara şi de Washington pe lista organizaţiilor teroriste.
19 inculpați pentru violențele din timpul vizitei lui Erdogan în SUA
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează