Poliţiştii de frontieră de la Curtici au depistat, în această săptămână, 16 persoane din Irak care încercau să iasă ilegal din ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Potrivit unui comunicat al IGPF, în data de 8 iulie, în jurul orei 4,00, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Curtici, judeţul Arad, au depistat 16 persoane, 7 adulţi şi 9 minori, care se deplasau pe jos, printr-un lan de porumb, spre Ungaria, grupul fiind oprit în apropierea graniţei şi condus la sediul sectorului pentru cercetări.
Poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, 7 adulţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, dintre care două femei, şi 9 minori, cu vârste între 7 ani şi 16 de ani. Toate persoanele sunt solicitante de azil în ţara noastră şi au declarat că intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din spaţiul Schengen.
Cei în cauză au mai relatat în cadrul primelor cercetări că au călătorit până în localitatea Dorobanţi cu mai multe taxiuri, iar de aici şi-au continuat călătoria pe jos peste câmp până în momentul reţinerii.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun, a precizat sursa citată.
16 irakieni, opriți la vama Curtici: încercau să treacă granița ilegal
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

507
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
507

4
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
4

14
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
14

865
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
865

408
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
408

10
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
10

13
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
13

38
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
38

1.515
Premieră în România. Primarul din Slatina a anunțat că 'păcănelele" au fost interzise: 'Să se ducă unde vor'
1.515

1.456
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.456

1.581
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.581

3.118
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
3.118

1.813
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.813
















Comentează